Cerbul comun (Cervus elaphus L.)

Din golul alpin pana pe malul Dunarii, cu o pondere covarsitoare în zona de munte si cea de dealuri înalte, întalnim una din cele mai salbatice populatii de cerb comun din Europa. Iernile grele si marii pradatori si-au spus cuvantul în privinta unei selectii naturale de exceptie, situatie convingator evidentiata prin vigurozitatea corporala si marimea trofeelor.

La vremea echinoctiului de toamna, boncanitul este în toi la munte. Fenomenul se declanseaza aici în jur de 15 septembrie, creste în intensitate pana prin 23-25 ale lunii si se sfarseste în jur de 10-15 octombrie în golul de munte. La campie, boncanitul începe cu cca. 10-15 zile mai devreme, iar la deal cu doar cateva zile înainte de declansarea acestuia în munte. Ca intensitate, trebuie remarcat faptul ca în zonele mai nelinistite, de mai mica altitudine, boncanitul se petrece mai discret si mai ales dupa caderea serii, asa încat este mai greu si mai tarziu sesizat.

Vremea rece, cu bruma abundenta dimineata, si caderile de zapada urmate de timp senin întetesc boncanitul, pe cand vremea calda îl face mult mai lanced, dar nu îl amana cum gresit se crede.

Trofeele de varf sunt rare, dar merita sa fie cautate. Romania a detinut, pentru a doua oara, recordul mondial la cerb între anii 1981 si 1985, cu un trofeu de exceptie ca forma, de 261,25 pct. C.I.C., dobandit în Muntii Vrancei, pe curbura exterioara a Carpatilor. De aici a mai provenit trofeul Romeo Stanescu, care în 1937 la Berlin ar fi putut fi nou record mondial si tot de aici au fost populati cerbi de extraordinara valoare în parcul Regiei Maria de la Balcic (Bulgaria). Acest trofeu a fost deja surclasat în Romania, în toamna anului 2003, de un alt record national de aproape 270 puncte C.I.C., dobandit în Muntii Gurghiului, de aceasta data pe curbura interioara a arcului carpatic. De aici a provenit si primul trofeu mondial al Romaniei, denumit Carol Koch, omologat la Leipzig în anul 1930.

Coarne
Cerbii masculi sunt mai mari decât ciutele (femelele) și, spre deosebire de acestea, prezintă coarne caduce. Ca ordin de mărime, masculii au greutăți cuprinse între 180 – 300 kg, iar ciutele între 80 – 150 kg. Masculii pierd coarnele la începutul fiecărei luni martie, fenomen care se întinde, în funcție de vârsta și vigurozitatea fiecăruia dintre cerbi, chiar până în luna mai. La viței, atunci când împlinesc vârsta de 1 an, în luna mai, începe creșterea primului rând de coarne, creștere care se termină în septembrie. Aceste coarne sunt, de regulă, sulițe lungi de 20–30 cm, fără rozete.

Durata de viață
Longevitatea cerbului este apreciată în libertate la circa 18-20 ani, însă în natură cerbii ajung rar la această vârstă. La vârsta de 12-14 ani cerbii ajung la maturitate. Vârsta exemplarelor vii se apreciază în funcție de aspectul exterior și trofeu, iar cea a animalelor împușcate după uzura danturii. În perioada împerecherii masculul mugește, bocănește sau boncăluiește. Speriat, are un brahnit nazal, ca de altfel și femela. Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun și văzul suficient de bun.

Habitat
Cerbul se adăpostește în zonele cu păduri întinse, care cuprind porțiuni de poieni sau luminișuri cu izvoare, care le oferă liniște și posedă surse de hrană. Este întâlnit și la câmpie, destul de des, acoperind, cel puțin teoretic, întreg arealul dintre zona alpină și malul mării.

Hrana
Hrana este deficitară pentru cerb în perioada iernii, ca de altfel pentru toate cervidele. Iarna hrana cerbului se compune din lujeri (tulpină sau porțiune de tulpină subțire la plantele erbacee și ramură tânără de 1-2 ani la plantele lemnoase), muguri și uneori scoarță de copac, frunze verzi rămase sub zăpadă, diferite frunze și ierburi uscate, precum și plante verzi din terenurile cultivate agricol. Ghinda și jirul constituie hrana de bază. Acceptă și reacționează bine la hrana administrată complementar de om: fân, frunzare (frunze uscate servind ca așternut sau nutreț pentru vite), suculente (nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase) și concentrate.

Dușmani naturali
Lupul este dușmanul natural cel mai de temut al cerbului. Mai nou, câinii hoinari sălbăticiți tind să înlocuiască lupul, mai ales în prădarea vițeilor.

Reproducerea
Cerbul este sociabil de toamna până primăvara, perioadă în care masculii se grupează pe cârduri conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. Doar cerbii foarte bătrâni sau foarte puternici trăiesc solitari. Împerecherea începe în luna septembrie, mai întâi în zonele de șes, apoi și la munte, terminându-se cu a doua jumătate a lunii octombrie. Între cerbii masculi se duc lupte aprige, pentru supremația cârdurilor de ciute. Este de reținut că în această perioadă, cerbii elimină un miros specific, ușor de perceput chiar și de către om. Ciutele fată, de regulă, câte 1-2 viței, foarte rar 3, care își pot urma mama la 1-2 ore după naștere.

Pentru cerbii cu adevarat salbatici, care n-au fost niciodata hraniti artificial, astfel de trofee sunt absolut senzationale si nu pot fi explicate decat ca efect al unui fond genetic deosebit de valoros.

Perioade de vânatoare:
Vanarea cerbilor în Romania este admisa la dibuit si la panda, cu sau fara chematoare, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie pentru masculi de selectie si doar în perioada 10 septembrie – 15 noiembrie pentru trofeu. La femele,și vițel perioada permisă la vânătoare este între 1 septembrie și 15 februarie. Arma cu glont admisa de lege pentru aceasta specie este de la calibrul 7x57 în sus.

Cine se respecta ca vanator merita, macar o data în viata, sa-si încerce norocul la o vanatoare la cerb comun salbatic în Carpatii Romaniei.

GALERIE FOTO

Surse: www.agvps.ro, www.wikipedia.com
Surse foto: www.agvps.ro, www.wikipedia.com